mă mut pe ifrankie

Cu trâmbiţe şi surle anunţ că Frankie îşi mută HUB-ul aici:

www.ifrankie.info

see iu!

Advertisements
Tagged , , , ,

Mall 8 A.M.

 

Despre malluri se tot scrie. Piţipoancele se pierd în acest vast tărâm al făgăduinţei (Zara făgăduieşte reduceri de peste 50% ), cocalarii ies la pescuit de piţipoance, italienii vin să-şi etaleze botul ascuţit  de pantof cauciucat şi pletele gen Totti, hipsterii se opresc să se încarce cu energie starbucksiană, pisicoasele cu buze supradimensionate se scobesc în nas, apoi merg şi sorb dintr-un cola cu lămâie două ore, aşteptând să fie agăţate de un stimabil şi respectabil idiot (neamţ dacă se poate) -70 de ani minim. După cum ştiţi, viaţa curge domol la Mall…dar procesul acesta ce te sfâşie de fascinaţie poate fi peiorativ analizat în intervalul orar 12 a.m. – 10. p.m.

Dacă, în schimb, te antrenezi să invadezi mall-ul duminică dimineaţa la ora 8.30, sperând că poţi să foloseşti ca metodă de lucru, observaţia, eşuezi remarcabil. Dacă vrei  să faci un studiu despre comportamentul  idioţilor ce petrec inexplicabil de multe ore la Mall şi te-ai trezit că duminica e ziua Z şi că studiul ăsta nu mai poate fi amânat, îţi sugerez să dai fuga până aproape dă Heaven. Sigur mai sunt vrei doi -trei, ce s-au crezut extreeemi şi au spus că ei se pricep foarte bine la băut şi futut. Îi găseşti rezemaţi şi îngheţaţi bocnă de capota bijuteriei de BMW tunat.

Ok, chestia e foarte simplă. Dimineţile sunt regenerative şi dacă mai adie şi vântul, aruncând mortăciunile astea de frunze, de colo -colo, mă fericesc. Şi cum fericeala îmi aminteşte de dimineţile  de duminică de acasă, visez omletă. Şi cum trebuie să merg să cumpăr ingrediente pentru dichisul meu matinal, pornesc spre  mall, la hypermarket. Nici ţipenie de om. Mă fericesc maxim. E foarte straniu de fapt…Scriu despre asta pentru că e un sentiment unic. Locul ăla pe care îl ştii plin, cu zgomot, cu ţoale, cu posesori de fiţe integrate în propriul iphone, în absurditatea matinală e un spaţiu  liniştit. Şi interesant. Ca într-o zi de Crăciun în care nimic ce are miros consumerist  nu te atrage. Sau ca un Buy Nothing Day. Consumerism retractat. Superb! După câteva minute de fâţâială, am intrat în Auchan (mi-am luat ouăle alea…oricât de ciudat ar putea să sune asta) şi-am plecat să-mi continui deci duminica.

Şi-azi merg la blogmeet. My first.

Tagged , , ,

Hi, I’m ‘boring’, how are you?

Cum sunt (încă) în căutarea unui minunat job care să fie în conformitate cu specializarea fascinantei facultăţi de FSPFSC din Timişoara (că nu vreau să sfârşesc în Kaufland la raionul de lactate ca promoter…deşiiiiii.. asta se cere la Kaufland la promovat de brânză topită cu aromă de ceapă şi scorţisoară -wtf?! să ştii marketing/ pr/sales/  să ai noţiuni de management /2x wtf?! ), am foarte mult timp liber şi mi-l epuizez în online. Online-ul (acest vast tărâm al know-it-all-ului) cu ale lui ejobs şi bestjobs şi myjob şi alte mirobolante random-useless-job-sites mă deprimă fantastic. Şi de parcă asta nu ar suficient, am descoperit aseară lucrul care mă deprimă irefutabil: pokerul.

Cum descoperi lucruri irefutabil de plicticoase: 

Trebuie să ai prieteni pe care să-i chemi seara la o floricea de popcorn, da?! Rule number one.

Trebuie ca (cel puţin) unul din ei să fie pasionat de cărţi. Da, Kundera şi Barnes mă pasionează şi pe mine. Dar am aflat cu stupefiere că nu-i suficient. Trebuie să ai prieteni pasionaţi de  gambling. În incinta bucătăriei trebuie neapărat să troneze paiele în culori din paleta cromatică a curcubeului post ploaie,  pe care să fii dispus să le rişti în ceea ce poartă numele de mare partidă de gambling. Le aveam. Nu ştiu cum şi de ce, dar erau acolo. Ready for this mission.

 Let the game begin!

…sau mă rog, let the boredom begin…Au urmat două ore cretine în care mă uitam la cărţi, cărţile se uitau la mine, căscam, paiele zburau pe masă, sub masă, în chiuvetă..fascinant!

Acum, la juma’ de zi după incident, experimentez confuzia la cote alarmante: ce mă plictiseşte mai tare – 2 ore la operă, 2 ore de citit Moromeţii sau 2 ore de poker?!

Tagged , , ,

Keep your stalkers

Vorbeam zilele trecute cu un prieten, ce înseamnă să fii stalker profesionist. Mă plângeam eu, în drama-mi definitorie, că mă simt hărţuită de la un timp încoace. Prietenul ăsta al meu mi-a explicat principii fundamentale într-ale stalkingului şi m-am mai liniştit. My stalker is not so great after all.

Principii:

1. Ştii unde locuieşte victima, îi ştii vecinii, numărul de la pantof şi cum o cheamă pe mami

2. Te muţi în acelaşi edificiu cu victima (cu cel puţin un etaj mai sus)

3. Începi să-i pescuieşti lenjeria de pe sârmă cu o undiţă improvizată până ajungi să deţii cel puţin un due piece şi o pereche de tanga

4. Deschizi un fan club

Cum stalkerul meu nu se încadrează în aceste principii generale şi deosebit de simple, îl declar stalker  de nişă.

Mulţumesc pe această cale prietenului ăstuia care ştie atâtea într-ale stalkingului, încât mi-a  iluminat cerebralitatea şi mi-a făcut publică enigma minţii bolnave îmbibate în testosteron.

Sfaturi:

1. Never feed your stalker. Will take no as yes and yes as yes.

2. Don’t be nice to your stalker

3. Say you’re getting married (chiar dacă nu plănuieşti asta în următorii 5-7 ani). O să-l demotivezi şi o să se reprofileze.

Dacă nu faci toate astea ai toate şansele să-l păstezi ca stalker fidel. Şi asta după ce îl linşează pe iubi şi după ce o sună pe mami să-i trimită poze cu tine naked în lighean.

Tagged , ,

Colega de apartament şi gândacul de sufragerie

Gata! Ai dat cheful ăla de care prietenu’ tău nu ştia, dar a aflat ulterior, ai avut discuţia aia foarte jenantă despre CUM dumnezeu te-ai gândit să nu-l chemi tocmai pe el,v-aţi privit suspicios, aţi ridicat din sprâncene, tu ai terminat sticla de Martini (şi asta te face să te întrebi how can this be possible şi te gândeşti : n-a fost boyfriendul aşa a fost possible), tic -tac, everything’s great, că doar sunteţi maturi şi responsabili şi Coldplay a lansat albumul nou de ziua ONU, ce uşurare!

Afară plouă, tu în universitate. Traversezi momente de panică. Boyfriend-ul caută o explicaţie logică. Nu găseşte. Evident. I-am spus că a căuta raţiune în orice acţiune, nu  e tocmai cel mai raţional lucru…I’m a woman. I know my weaknesses.

Te gândeşti la chestii fluffy şi pat şi Glade fresh mountain morning. Şi pleci cu maşina colegei de apartament să ajungi imediat acasă. Îţi iese bucuria prin pori. Îşi aminteşte ea de gândacul postpetrecere, că s-a trezit cu el the morning after (mahmură şi nedumerită). Bucuria îţi intră înapoi în pori. Fuck the ‘mosquito’, man! Găleată, dezinfectant şi alte cele, la frecat de canapea şi covor şi alte direcţii mai mult sau mai puţin rectilinii, în funcţie de cum a estimat ea traseul gândacului. Dacă o să căutaţi logicul în acţiunea asta, abandon all hopes. Honestly, eu am dormit două nopţi după evenimentul cu gândacul şi n-am avut nimic. N-am fost deranjată de nimic. Am dormit bine. Şi ea a dormit o noapte. O a doua, ar fi însemnat turmentare emoţională şi insomnie. And who needs that! Aşa că mopul, peria, dezinfectantul şi găleata those are your true friends and they can help you overcome the loss. Da, dragilor! Şi ăsta-i moment revelator, acordaţi-i maximă importanţă că de repetat nu o să mai repet! Vine un timp când acţiunile unei femei subminează logica în aşa fel încât te întrebi dacă fumează iarbă…

Am vrut să-mi trântesc oasele în pat, da? Apoi m-a fulgerat! Never dream of great things. Someone else will take care to ruin them.

Tagged , ,

Always serve mornings with coffee and croissants

N-am o mâncare preferată. Nu ştiu cum e să îndrăgeşti un lucru comestibil într-atât încât să ai vise erotice ce te includ pe tine, iubit şi ingredientul preferat. Sau am auzit şi varianta: tu, ingredient preferat şi iubit -hai, lasă-l! Ideea cu mâncarea mi-a venit în dimineaţa de ieri, în timp ce-mi scotoceam dulapul, căutând ingrediente matinale. Să pot desăvârşi un mic dejun. Provizii interesante nu aveam, aşa că micul meu dejun a fost un fail remarcabil.

Pornind de la amărăciunea asta cu gust de popcorn (aia am ajuns să mănânc) am concluzionat că legătura mea cu dimineaţa e una foarte intensă. Îmi place să -mi pornesc radioul (lastfm-ul că de ieri sunt şi eu subscriber), să deschid caietul virtual de wordpress, să-mi aprind o ţigară, să am croissant cald şi cafea. Un ritual cu dichis.  Practic, lipsa dichisului ăstuia periclitează (să mă exprim elevat, aşa) moralitatea zilelor mele. Pe voi, ce vă binedispune pe parcursul unei zile? Alte tabieturi şi alte dichisuri?

Tagged , , ,

There are jobs and snobs (despre lessvertising)

 

Cel mai mult mă enervează când firmele de webdesign din Timişoara, rspectiv Arad, se cred agenţii de publicitate. Dragilor, pe bune, să ai in portofoliu un proiect demarat de mall nu te face agenţie. Faptul că ai făcut copy-ul pentru o campanie Horrorflame implementata la nivel local nu te transformă în Naumovici. Eu ştiu că sună bine advertising, dar în momentul în care te poziţionezi ca o agenţie de publicitate îţi asumi riscul să fii contactat de oameni care CRED că tu chiar faci ceea ce spui că faci. Partea de webdesign dragilor, ţine de branding, care într-adevăr ţine de creaţie publicitară. Dar de la a spune că tu faci publicitate când de fapt tu vinzi grafică e aproape lame, nu credeţi?!

firma x: “suntem agenţie de publicitate” ( intru pe site. cam melodramatic textul de prezentare. da’ măcar atinge coarda sensibilă. noi ăştia prin vest…suntem mai emoţionali. next: puţin agramaţi. eh, îţi mai scapă o cratimă..poate a fost mahmură mascota când a scris textul). ok. contact. bun, au mail. trimit mail. vertebrală, diplomată, le scriu că sunt interesată de un job la ei.

firma x răspunde pe mail 1: super, e un post ca graphic designer. dacă nu e ok, propune tu ceva. ce ţi-ar plăcea?

eu: wow! bun, deci propun. uhm, departament de creaţie- da. graphics- nu. strategie -da. scriu workshop-urile relevante. PROPAGANDA, CNSC, Impact Marketing School şi altele -toate în Bucureşti. mă justific şi mă dau deşteaptă că i know exactly how things work inside an advertising agency.

firma x: no answer

Concluzie (a mea, da): ori oamenii ăştia sunt imbecili şi nu ştiu că dacă ei răspund la primul mail şi spun că sunt interesaţi de o colaborare, trebuie să trimită şi un feedback în cazul în care interesul lor de a colabora cu tine se duce naibii şi omul (moi)  e iluminat şi nu se mai frustrează aiurea, ori habar n-ai ce ţi-a tot înşirat omul (tot moi) în mail şi eşti tu frustrat că a avut aşteptări prea mari de la tine. Eu cred că vorbim de cazul numărul doi. Des întâlnit. Data viitoare o să spun că n-am fost nicăieri, da’ mai colorez din când în când cu carioci cu spirt şi mai trag câte o linie cu un HB. Şi şi Paint ştiu. Şi-l mai citez pe Eminescu. De plăcere…Aşa mă ridiculizez la maxim. Dar poate aşa, mi se răspunde. Mă gândesc că ăsta ar fi un fel de…level to level.

Sad but true, publicitatea nu se face în Timişoara. Sau cel puţin aşa mi se demonstrează. Există Leo Burnett, Ogilvy, McCann, Saatchi & Saatchi, Vitrina, BBDO şi alte câteva. Restul…e lessvertising.

 

 

 

 

Tagged , , ,

Johnnie, walk! Walk, Johnnie!

Mi s-a lipit de retină de câteva zile. Am văzut ad-ul şi pe pagina de facebook a lui Moisescu. Şi am spus, there’s no doubt, this HAS to be shared. Aşa că, uite în Brazilia se face publicitate.  Ideea gigantului de piatră celebrează metaforic progresul întregistrat de ţară în ultimii ani şi focusul pe elemente tipice, ce gâdilă orgoliul brazilian.

Pentru  punenea în scenă a unei astfel de campanii gigant, este responsabilă agenţia Neogama BBH. “You are the size of your steps. Keep walking, Brazil! “

Enjoy, it’s beautifully done!

Tagged , , ,
Advertisements